Publicitate

loading...

„Plângeam de foame. Am ros cenuşa de pe oasele morţilor“!

„Plângeam de foame. Am ros cenuşa de pe oasele morţilor“!
loading...

„Plângeam de foame. Am ros cenuşa de pe oasele morţilor“!

In primăvara lui 1941,  avea aproape 5 ani când tatăl a reuşit să fugă. Drept represalii, cei rămaşi acasă au fost îmbarcaţi forţat de autorităţile sovietice într-un tren de marfă, si dusi în inima Siberiei.
Tatăl Aurorei Bujeniţă a reuşit să fugă în România, să scape de autorităţile sovietice, care în aceeaşi perioadă uciseseră mii de români la Fântâna Albă şi la Lunca. Cei rămaşi acasă au fost ridicaţi de Miliţie şi NKVD şi îmbarcaţi într-un tren de marfă, în condiţii inumane, cu destinaţia necunoscută. Aurora Bujeniţă îşi aduce aminte fereastra mică, cu gratii de fier, fumul de la locotomotivă.
„Erau acolo oameni bătrâni, copii, femei tinere. Unul înjura, altul blestăma, altul îşi plângea zilele. Eram toţi grămadă în tren. Am ajuns în Republica Autonomă Komi, la malul râului Peciora. Tot ţinutul era numit Peciora. Oamenii, băştinaşii komi, ne-au primit reci. Acolo a fost cel mai aspru lagăr din Uniunea Sovietică, era închisoare politică. Deşi eram micuţă, totul am luat în seamă, am ţinut totul minte. Femeile grăiau între ele. Erau 350 de familii. Cea mai mică familie era formată din mamă şi copil, noi eram cinci. Eu, mama, fratele, mătuşa şi bunica“, a declarat pentru ziarul „Adevărul“, într-un amplu interviu, Aurora Bujeniţă.
Din 350 de familii au rămas după un an 60 de persoane. De foamete, frig şi boli au murit cei mai mulţi români trimişi aproape de vărsarea râului Peciora în Oceanul Arctic. Singura şansă pentru femei era să lucreze în pădure o zi întreagă pentru o bucată de pâine neagră, făcută din resturi. „Stăteam cu fratele şi bunica în baracă şi aşteptam să vină sara mama cu o bucată de pâine. Cu aceea trebuia trăit până a doua zi seara. Plângeam de foame, dar de unde era să ne deie. Bunica a murit în septembrie, sora mamei nu a împlinit un an de stat în lagăr şi tot o murit. M-a învăţat să-mi fac cruce cu limba, că era periculos să-ţi faci cruce cu mâna, că erau comunişti şi tradători printre noi. În timp, ne-o încăierat mizeria, păduchii“, mai povesteşte Aurora Bujeniţă. Au mâncat peşti vii, corbi îngheţaţi şi au ros oase de oameni Moartea cuiva nu mai sensibiliza pe nimeni. „Umblând pe afară aduceam oase, ciolane. Un băiet le aducea şi le punea şi ardea în foc şi rodeam cenuşa ceea, poate osul cela era al unuia de-al nostru. Iarna era coridor prin zăpadă prin care mergeam. Morţii erau puşi unul peste altul, în zăpadă şi aşa stăteau până primăvara. Tăţi erau indiferenţi, că nu ştiai cât mai ai de trăit“.

Continuarea articolului adevarul.ro
loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

  1. Romanii au dus o viata chinuita din vauza regimului comunist.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

 
Hai si tu pe:
[ X ]