Publicitate

loading...

Ceauşescu şi obsesia pentru pacea mondială

Ceauşescu şi obsesia pentru pacea mondială
loading...

Ceauşescu şi obsesia pentru pacea mondială.

Data de 6 martie 1945 reprezintă pentru România momentul instalării oficiale a primului guvern majoritar comunist din istoria acestei ţări. Impus şi controlat în totalitate de către Uniunea Sovietică, guvernul comunist condus de doctorul Petru Groza a demarat, la scurt timp după ce a fost oficializat, procesul de comunizare a statului român urmând cu fidelitate modelul stalinist. Una dintre temele predilecte adoptate de către comuniştii români de la “profesorii” lor sovietici a fost preocuparea pentru stabilirea rapidă în lume a păcii.

Anterior preluării puterii, Partidul Comunist din România înfiinţase şi susţinuse financiar diferite organizaţii şi comitete antifasciste, care militau clandestin pentru ieşirea României din războiul îndreptat împotriva Uniunii Sovietice şi schimbarea regimului antonescian, toate aceste deziderate urmând să grăbească înfrângerea Germaniei naziste şi sfârşitul războiului mondial.

În aparenţă generoase şi sincere, idealurile comuniste referitoare la pace au constituit, în realitate, un instrument eficient de propagandă în folosul Uniunii Sovietice. Evoluţia istorică a evenimentelor a demonstrat faptul că între mesajul oficial lansat de către comunişti şi practică au fost diferenţe majore. În acest sens, referindu-ne la istoria postbelică, amintim sprijinul armat acordat de către sovietici nord-coreenilor în perioada 1950-1953, reprimarea armată a “contrarevoluţiei” maghiare, sprijinul acordat nord-vietnamezilor în conflictul cu SUA, şi alte asemenea exemple.

Mesajele sovieticilor şi lupta pentru pace a României

Revenind la comuniştii români, trebuie menţionat faptul că aceştia au respectat cu stricteţe toate directivele primite de la Moscova, nefăcând altceva decât să repete mesajele sovieticilor în privinţa “luptei pentru pace”. Republica Populară Română condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej a desfăşurat o activitate ferventă în sprijinul ideii sovietice de pace, trasând tuturor categoriilor socio-profesionale diferite obiective în acest sens. După decesul lui Dej şi instalarea lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar general al Partidului Muncitoresc (redenumit Comunist ) Român discursul pentru pace al României a început să se distanţeze de cel sovietic. Personaj ambiţios din fire, Ceauşescu a iniţiat, încă de la debutul mandatului său de Preşedinte al Consiliului de Stat (funcţie preluată în 1967), să construiască o politică independentâ.

Pe plan internaţional, anul 1967 a consemnat o nouă confruntare militară însemnată. Aceasta a avut loc în Orientul Mijlociu, între o coaliţie a statelor arabe şi tânărul stat Israel. Rămas în istorie sub numele de “războiul de 6 zile”, conflictul arabo-israelian a reprezentat prima ocazie importantă pentru Ceauşescu de a se afirma pe scena politică internaţională.

Ceauşescu şi conflictul arabo-israelian

Încă de la începutul conflictului amintit anterior, Ceauşescu şi-a autoasumat rolul de mediator între blocul constituit de ţările arabe şi Israel. Râvnind statutul de laureat al premiului Nobel pentru Pace, dictatorul român a fost singurul şef de stat comunist care a păstrat relaţiile diplomatice cu Israelul în timpul şi după încheierea războiului. Ce se afla însă în spatele acestei neobişnuite atitudini pacifiste a conducătorului român.? Să fi fost oare vorba de considerente sincere, bazate pe un profund simt umanitar? Din păcate, o analiză mai atentă asupra evenimentelor indică faptul că Ceauşescu a fost motivat să se implice în procesul de pace din Orientul Mijlociu de o serie de interese politice şi economice, fapt lesne de înţeles, dacă luăm în considerare potenţialul economic datorat, în primul rând, bogatelor resurse de petrol – al acestei regiuni asiatice.

Continuarea aici ——> www.historia.ro

nicolae-ceausescu

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

 
Hai si tu pe:
[ X ]