Descoperire neobișnuită. Nu s-a mai văzut un astfel de obiect extraterestru pe Pământ

Descoperire neobișnuită. Nu s-a mai văzut un astfel de obiect extraterestru pe Pământ

O descoperire neobișnuită a uimit oamenii de știință. Ei au anunțat că nu s-a mai văzut un astfel de obiect extraterestru pe Pământ.

O misterioasă rocă extraterestră descoperită recent și care provine dinspațiul cosmic a derutat cercetătorii. O bucată de mici dimensiuni dintr-unmeteorit gigant a fost găsită într-ocarieră de calcar, unde a stat ascunsă timp de mai mult de 470 de milioane de ani, potrivit publicației britanice The Express.

Roca spațială, denumită Oest 65, provine dintr-un meteorit ce a avut o lungime de 30 de kilometri și care s-a ciocnit cu un alt corp, înainte de a fi ajuns pe Pământ, conform International Business Times. Este total diferită față de oricare altă bucată de meteorit găsită vreodată pe Terra.

Experții au găsit fragmente din celălat corp, dar aceasta este pentru prima dată când s-a descoperit o parte din cel de-al doilea meteorit implicat în coliziune. Oamenii de știință cred că celălat meteorit, care avea dimensiuni mult mai mari, de aproximativ 150 de kilometri lungime, s-a prăbușit în adâncul spațiului și a format o zonă dereziduuri, între planetele Marte și Jupiter.

Cu toate acestea, multe dintre rămășițele provenite de la ciocnirea celor doi meteoriți au căzut pe Pământ, în timp ce se petrecea extincția animalelor nevertebrate din oceanele terestre. ”Această singură bucată demeteorit pe care am descoperit-o face parte dintr-un tip pe care lumea nu l-a cunoscut până astăzi. Obiectulextraterestru conține concentrații foarte mari (în comparație cu materialele de pe Pământ) de elemente, cum ar fi iridiu, care este foarte rar pe Terra.

Meteoritul conține, de asemenea, concentrații mari de izotopi rari ai neonului”, a declarat Birger Schmitz, co-autor al studiului, de la Universitatea din Lund. Aceastădescoperire îi va ajuta pe cercetători să înțeleagă mai bine formarea sistemului solar, prin studierea meteoriților care au ajuns pe Pământ.

”Aparent, există un potențial pentru reconstituirea principalelor etape ale istorieisistemului solar prin cercetarea sedimentelor de pe Pământ, în plus față de studiulspațiului cosmic”, au anunțat oamenii de știință. Rezultatele cercetării au apărut în revista Nature Communications.

Vezi aici —-> simpaticul.eu

 

loading...

Forum Auto Romania

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

 
Hai si tu pe:
[ X ]