Vlad Achim: “Obiectivul nostru a devenit salvarea de la retrogradare”

Dinamo a pierdut în acestă seară în deplasare la ultima clasată, Poli Iași, iar situația “câinilor” este tot mai complicată.

Mijlocașul dinamovist Vlad Achim a declarat în direct la Telekom Sport la flash interviul de după meci că a văzut o indisciplină pe teren la Dinamo nemaiîntâlnită:

“În seara asta, obiectivul nostru a devenit salvarea de la retrogradare. Explicaţia mea? O indisciplină în teren pe care nu am mai întâlnit-o niciodată. Am fost la Ceahlăul, care ştiam că va da faliment, dar o asemenea indisciplină eu nu am mai întâlnit!“

Achim a completat pentru aceeași sursă citată că deși au fost momente bune în joc, o greșeală a fost fatală echipei sale:

“Domnul Mulţescu a încercat să găsească un sistem de joc în care să avem superioritate în zona de mijloc. Am avut câteva perioade mai bune de joc, dar apoi am dat în spate şi indisciplina de la acel corner, a venit un contraatac şi ne-au dat gol. Nu am mai reuşit să producem nimic”

Deși continuă să susțină că jocul echipei sale este unul indisciplinat, Achim crede că echipa sa ar putea învinge pe CFR:

“Sperăm să fie bine venită această pauză. La ora asta, indisciplina din teren întrece orice limită. Aşa ceva nu se poate!  Orice echipă te poate învinge, dar la fel de bine, poţi câştiga şi cu CFR Cluj. Dacă nu ne revenim, nu putem să batem pe absolut nimeni”

Acest articol a fost publicat în Sport. Salvează legătura permanentă.