Nelu Tătaru: Mă uit cu durere cum din eroi am ajuns asasini. 80% dintre managerii de spitale nu au ce căuta în sistem

Foto: INQUAM/George Călin

Fostul ministru al Sănătăţii şi actual preşedinte al comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, Nelu Tătaru, a mulţumit, în cadrul videoconferinţei Profit Health.forum, corpului medical pentru efortul făcut anul trecut în combaterea pandemiei de Covid-19 şi a arătat că în prezent vede, cu durere, cum din eroi aceştia au ajuns „asasini”. Fostul ministru a făcut astfel aluzie la scandările celor care protestează faţă de măsurile impuse de autorităţi.

„Am putut trece peste un an foarte, foarte greu. Astăzi mă uit oarecum cu durere, când văd că din eroi am ajuns asasini. Mă uit cu durere când ştiu că toţi, cu mâinile goale, fără echipamente, fără materiale sanitare, fără teste, doar cu perspectiva la orizont a unui vaccin, au fost acolo”, a spus Nelu Tătaru.

Acesta a recunoscut însă că sistemul medical are nevoie de „un declic”, iar implicarea politicului trebuie eliminată.

„Haideţi să recunoaştem că sistemul medical românesc, că este minister, că este în subordinea autorităţii locale, beneficiază de consilii de administraţie mai puţin profesioniste, numite politic. La fel, nu mă feresc să repet, că 80% dintre manageri nu au ce căuta acolo. Haideţi să lăsam oamenii competenţi să conducă aceste unităţi medicale, haideţi să nu lăsăm politicul să infiltreze pe anumite interese, pe anumiţi oameni, pentru a putea face un act medical de calitate”, a arătat preşedintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor.

Acest articol a fost publicat în Actualitate. Salvează legătura permanentă.