Cealaltă față a iadului din zonele de conflict: A crescut masiv numărul de copii răpiţi şi violaţi

Sursa: Pixabay

Numărul copiilor răpiţi şi violaţi în regiunile în care sunt crize a cunoscut un salt masiv în 2020, potrivit unui raport al ONU, transmite, marţi, dpa, preluată e Agerpres.

„Încălcările cu cea mai mare creştere exponenţială în 2020 au fost răpirile, cu un procent ameţitor de 90%, violurile şi alte forme de violenţă sexuală, care au crescut cu 70%”, a anunţat, luni, biroul Virginiei Gamba, reprezentanta specială a ONU pentru copii şi conflictele armate.

Biroul a documentat violenţe comise la adresa a peste 19.300 de fete şi băieţi din zonele de conflict în cursul anului 2020.

În 8.400 cazuri, copiii au fost ucişi sau mutilaţi, în principal în Afganistan, Siria, Yemen şi Somalia.

Aproape 7.000 de minori au fost recrutaţi ca soldaţi copii sau folosiţi în război, în principal în Somalia, Siria, Myanmar şi Republica Democratică Congo.

Human Rights Watch a criticat biroul ONU pentru faptul că nu a inclus Israelul şi Arabia Saudită pe aşa-numita listă neagră din anexa raportului pentru acţiunile acestor ţări împotriva copiilor, deşi violenţele au fost documentate în raport.

Organizaţia a apreciat că aceasta marchează un eşec repetat al Secretarului General al ONU, Antonio Guterres, de a-şi baza lista pe propriile dovezi ale ONU, despre care aceasta a afirmat că trădează copiii şi promovează impunitatea.

FOTO | Imagini şocante cu un alt bărbat atacat luni de urs în propria grădină

Acest articol a fost publicat în Actualitate. Salvează legătura permanentă.