O nouă agenție de combatere a spălării banilor, înființată de Comisia Europeană

Sursa: Pixabay

Comisia Europeană intenţionează să creeze o nouă autoritate de supraveghere pentru combaterea spălării banilor, printre alte măsuri, conform unor documente consultate de DPA, preluată de Agerpres.

Conform proiectului, noua Autoritate împotriva Spălării Banilor va putea impune propriile sancţiuni financiare în cazul încălcării regulilor UE.

Agenţia va coordona autorităţile naţionale de supraveghere şi le va sprijini în creşterea eficienţei în aplicarea reglementărilor europene.

Anterior, au apărut informaţii conform cărora Comisia Europeană vrea să introducă un plafon uniform de 10.000 de euro pentru plăţi cash.

Conform Curţii Europene de Conturi, miliarde de euro din tranzacţii ilegale intră în economia obişnuită în UE în fiecare an, iar originea ilegală a fondurilor este ascunsă.

Europol, autoritatea europeană de poliţie, estimează că valoarea tranzacţiilor suspecte în Europa este de sute de miliarde de euro, conform celui mai recent bilanţ.

Comisia Europeană vrea să prezintă proiectul creării noii agenţii într-o săptămână şi jumătate.

Apoi, statele membre şi Parlamentul European trebuie să decidă cum va fi implementat acest proiect.

Salvamontiştii avertizează: Atenţie la traversarea limbilor de zăpadă din Făgăraș

Acest articol a fost publicat în Actualitate. Salvează legătura permanentă.