Dinu Todoran: “Nea Gigi ne-a spus ce îsi dorește și trebuie să facem în așa fel încât să îndeplinim”

FCSB va debuta mâine în deplasare contra celor de la FC Botoșani în noul sezon de Liga 1.

Înaintea partidei, antrenorul Dinu Todoran a susținut o conferință de presă în care a declarat că obiectivul impus de patron este câstigarea campionatului:

“Mă bucur că am venit la cea mai galonată echipă. Sunt mulţumit de jucători, au răspuns foarte bine la antrenamente, şi sperăm să ne îndeplinim obiectivele. Ne dorim cu toţii să câştigăm titlul. Ţinând cont de lotul pe care-l avem, cred că o să câştigăm campionatul. Dar nu o să fie uşor.

Nea Gigi ne-a spus ce îşi doreşte şi trebuie să facem în aşa fel să îndeplinim… Îşi doreşte să câştigăm campionatul. Am cei mai buni jucători din România pe toate compartimentele. Şi sunt dornici de performanţă”

Tehnicianul vice-campioanei a mai spus că se bucură că în acest sezon formația sa va putea avea alături și suporterii:

“Sunt foarte talentaţi, tineri care pe viitor o să spună un cuvânt în fotbalul românesc. Mă bucur că am acest grup. Mă bucur că suporterii sunt alături de noi, mai ales şi Peluza Nord. Trebuie să creadă în noi şi să fie alături de noi”

Todoran a mai completat că un motiv pentru care a ales să vină la FCSB este managerul Mihai Stoica cu care a mai lucrat în trecut:

“A contat foarte mult că Meme Stoica a fost managerul pe care l-am avut la Urziceni. Am păstrat o relaţie foarte bună. Am fost în discuţie să vin la echipa a doua, s-a întâmplat acel moment fericit pentru mine“

Acest articol a fost publicat în Sport. Salvează legătura permanentă.