Apelul disperat al unei mame către ministrul Sănătăţii, în speranţa primirii unui diagnostic pentru fiul său

Inquam Photos / George Calin Lupaşcu Simona, mama unui tânăr de 19 ani din Brăila, face apel către ministrul Sănătăţii pentru a îi ajuta în demersul, ce pentru ei s-a dovedit imposibil (de 6 ani), de a primi un diagnostic, după repetate analize şi investigaţii.

Redăm mai jos scrisoarea deschisă către ministrul Sănătăţii:

„Fiul meu nu primeşte un diagnostic pentru suferinţa sa, deşi l-am dus în toate uniţile medicale care ne-au primit, i-am facut un munte de analize (200 pagini a ajuns dosarul medical). De la toate internările pentru investigaţii, a fost lăsat afară fără îndrumări şi fără intenţia de a se reveni asupra problemei sale. După atâta suferinţă fizică neîntreruptă, a ajuns deja să aibă organe vitale afectate. În primii 3 ani am fost ignoraţi total. Analizele de rutină ieşeau „puţin modificate” iar altele nu i se mai făceau. Vieţile noastre s-au transformat într-un veritabil coşmar. Am cheltuit totul pe analize, consultaţii, investigatii imagistice şi altfel, drumuri şi cazări pe lângă câte un spital ce se îndura să îl primească câteva zile. Oboseală fără margini, peste suferinţa fizică dată de afectiune, nelinişte permanentă, rugăminţi la suflete reci, aşteptare după aşteptare, dezamăgiri repetate iar şi iar..

Din 2020 deja, au început să iasă la iveală afectări multiple, unele ireversibile din cât înteleg. Oricâte eforturi am făcut, oricâte date avem deja, totul a fost făcut şi aflat degeaba, deoarece NIMENI NU LE LEAGĂ!

Avem nevoie de o ECHIPĂ DE DIAGNOSTIC!

Fiul meu are nevoie SĂ FIE INVESTIGAT MULTIDISCIPLINAR.

Avem nevoie de o ECHIPĂ de MEDICI (DETECTIVI) care să lucreze EFECTIV ÎMPREUNĂ.

Şi CONSECVENT. Să nu mai fie uitat după ce prima idee nu s-a confirmat. Să nu mai fie abandonat fără diagnostic!

Vă rog SĂ NE AJUTAŢI SĂ FIM AJUTAŢI în acest mod (COMPLET)!

Am tot încercat din februarie în septembrie să fac programări la marile unităţi medicale din Bucuresti. Nu am primit răspunsuri. În ultimii 3 ani am încercat în toate modurile! Am rămas fără opţiuni! De aceea am ajuns să fac totul public. Efectiv nu mai am ce să încerc! Băiatul se simte tot mai rău cu fiecare zi, nu este nici ajutat, nici monitorizat şi mă tem că într-o zi se va prăbuşi din picioare şi asta va fi fost tot. A avut deja momente când a simţit că va cădea. Vă rog mult, să faceţi dvs. posibil să ajungă în faţa unor echipe de medici pentru diagnostic complex, să fie investigat riguros.

Voi rimite dosarul medical, prin e-mail, tuturor spitalelor mari din Romania. Multora, din nou..”

Lupascu Simona

simonalupascu2020@yahoo.com PS: Dacă un diagnostic este prea mult de cerut de la România, atunci mă voi adresa guvernelor ţărilor mari din Europa, pentru a ne salva de aici. Fiul meu este un tânăr inteligent şi creativ, un om pe care orice ţară, în afara de România, l-ar aprecia. poate vom gasi întelegere şi ajutor undeva. Ştiu că România este încă sufocata de Covid, am aşteptat să treacă cele 30 de zile în care spitalele au tratat numai urgente. Nu mai putem nici noi astepta. Vă rog să ne ajutaţi!”

Acest articol a fost publicat în Actualitate. Salvează legătura permanentă.