Speranțele gimnasticii românești confirmă

Gimnastele junioare au câștigat 4 medalii la turneul internațional de gimnastică de la Combs la Ville din Franța.

Gimnastica propusă de junioare este gimnastica frumoasă, care este combinația perfectă dintre grație și dificultate, explozie și emoție, simplitate și claritate. 

Sabrina Maneca-Voinea a reușit să cucerească medalia de aur la sărituri. La sol am avut parte de un podium al României, aur prin Amalia Ghigoarță și argint prin Miruna Botez. Surpriza este dată de Amalia Ghigoarță care a câștigat medalia de argint la paralele, paralelele inegale fiind călcâiul lui Ahile în utimii ani ai gimnasticii din România.

Următorul concurs, Top Gym, la care vor participa campioana absolută a României de anul acesta, Amalia Puftea și Ana Maria Bărbosu, campioana europeană ce le-a luat turcilor tot aurul. Concursul se va desfășura în Belgia în perioada 26 noiembrie – 29 noiembrie și vor fi însoțite de antrenorul Lucian Sandu. 

Gimnastica renaște încetul cu încetul, iar primul pas pentru redescoperirea de sine este participarea la concursuri. Prin ele se câștigă zâmbetele de superioritate de altă dată ale gimnastelor românce când intrau în sală. 

Acest articol a fost publicat în Sport. Salvează legătura permanentă.