David Popovici primul sportiv român ce câștigă Premiul Piotr Nurowki ‚‚Cel mai bun tânăr sportiv european”

Înotătorul român a fost votat de cele 50 de Comitete Olimpice Naționale de pe continentul nostru ,, Cel mai bun tânăr sportiv european pentru sporturile de vară” din 2021. 

            David a concurat pentru acest premiu cu alți patru sportivi, clasați în ordine după sportivul român: Sky Brown din Marea Britanie ce a concurat la o probă nou introdusă în acest an la Jocurile Olimpice, skateboarding, Adriana Cerezo Iglesias din Spania ce a participat la taekwondo, Victoria Listunova originară din Rusia, o elegantă gimnastă și Adriana Vilagos din Serbia ce a participat la atletism.

            ‚‚Acum că am câștigat mă simt bine, pe măsură ce m-am apropiat de anunțarea câștigătorului m-am așteptat pentru că lumea mi-a spus că am ținut un discurs bun, bine un mini-discurs. Nu am avut emoții înainte sau în timpul discursului, dar pe măsură ce ne-am apropiat de momentul desemnării câștigătorului, spiritul competitiv din mine dicta și urla că trebuie să câștig”, a declarat David pentru Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

            Rezultatele tânărului înotător român sunt unele admirabile: un aur Campionatul European de Seniori în bazin scurt, trei medalii de aur la Campionatele Europene de Juniori, a doborât recorduri mondiale de juniori la 100 și 200 m liber. David a concurat și la Jocurile Olimpice de la Tokio, unde s-a clasat pe locul 4 în proba 100m liber.

            Alături de David în Slovacia la Samorin a fost Mihai Covaliu, dar și delegația Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Acest articol a fost publicat în Sport. Salvează legătura permanentă.