EGALUL SUFERINȚEI

Dinamo București și FCU Craiova s-au întâlnit în Ștefan cel Mare în partida inaugurală a etapei cu numărul 17 din Liga 1. Ambele formații au fost în căutarea succesului după înfrângerile stagionale din precedenta rundă, dar niciuna nu a izbutit să își adjudece toate punctele puse în joc, confruntarea dintre cele două rivale terminându-se cu egal alb, scor 0-0.

Cele două formații și-au împărțit momentele de dominare, iar ocaziile de gol au fost consemnate la ambele porți.

Oltenii prin Ondaan au semnat prima ocazie de gol a partidei, iar Pinto s-a revanșat, punându-l la încercare pe Popa, care a salvat miraculos de sub transversală.

Sekou Sidibe a fost iertat înainte de pauză de cel de-al doilea galben și implicit de eliminare, centralul Adrian Cojocaru păstrând echilibrul numeric în iarbă.

Nici în cea de-a doua repriză cele două combatante nu au reușit să puncteze, Raicea și Itu semnând cele mai importante ocazii de gol.

În urma acestei remize, Dinamo rămâne penultima în Liga 1, nemaicunoscând gustul succesului de 14 etape, în timp ce adversarii de la FCU Craiova ajung la borna 15, aflându-se pe loc de baraj.

În următoarea etapă, Dinamo se va deplasa la Clinceni, în timp ce FCU Craiova primește pe teren propriu vizita celor de la Voluntari.

Dinamo-FCU Craiova, echipele de start:

DINAMO: Iliev – Sorescu, Pinto, Grigore, Radu – Matei, Răuță, Kainourgios – Torje, Ivanovski, Măgureanu

Rezerve: Gluhakovic, Ehmann, R. Popa, Bordușanu, Itu, Vestenicky, Nunic, Bani, Fara

ANTRENOR: Mircea Rednic

FCU CRAIOVA: R. Popa – Negru, Kovacic, Gajic, Huyghebaert – Sidibe, Asamoah, Baeten, Ondaan – Bălan, Compagno

Rezerve: Mogoșanu, Bușu, Paramatti, Pop, Albu, Van Durmen, Marquet, Raicea, Bauza

ANTRENOR: Eugen Trică

Stadion: Dinamo (Bucureşti)

Arbitru: Cojocaru Adrian Viorel (Galaţi) / A1: Urzică Vladimir (Piatra Neamţ), A2: Vişan Florian Alexandru (Galaţi)

Acest articol a fost publicat în Sport. Salvează legătura permanentă.